De când nu am mai scris, am și îmbătrânit cu un an;))["Zodia 111", zicea mâncând..]
Azi mi-am dat seama că este nevoie de un singur declic, să se poată schimba situația la 180 de grade.
Ne plimbăm prin soarele timid de pe bulevard, facem pact să mâncăm sănătos și după câteva ore ne luăm deja ”la revedere” de la prima înghețată, râdem frumos, râdem pentru noi, râdem ghiduș și spunem "ghighidi" din senin. Întotdeauna un film va fi mai bun cu capul pe pieptul tău. O perioadă. Atât. Apoi vine Declicul.
Ne uităm urât, ne întoarcem spatele și plecăm. Nu mă uit înapoi. Tu? Tot ce credeam că am construit frumos a cazut într-o clipă. Și iar își scot orgoliile armele și se luptă pentru noi, în timp ce noi, da, noi....pierdem timpul fără rost. Iar construim, iar plecăm. Mă întreb, tencuiala e problema? Sau baza nu este foarte stabilă și se zguduie totul?
Mi-aș dori să nu ne oprim din construit. Sau, să ne oprim doar ca să modelăm, să transformăm frumosul în cel mai frumos. Nu-mi plac valurile care dărâmă castelele de nisip...pentru ca pun suflet în fiecare particulă pe care o adun.
Dragostea, la fel ca oricare alt drog are nevoie de sincronicitate cu propriile noastre nevoi. Cheia stă de fapt în a găsi doar nevoile care ne împlinesc, iar asta putem obţine prin exerciţiul sincerităţii cu noi înşine: meditaţia. De fiecare dată când am abuzat de o plăcere am întalnit Declicul. Cred că asta şi este în cele din urmă: un abuz, o satisfacţie până la saturare. Umplem un pahar până la refuz fără a fi avut nevoie de un pahar plin de la bun început.
RăspundețiȘtergereAtunci cand micile detalii ating perfecţiunea intrăm într-o trăire de fericire continuă, filmul e perfect, ea e imbracată ca-n vis şi miroase divin, noaptea deja capătă dimensiuni metafizice. Şi da, la un moment dat vine şi declicul eventual a doua zi dimineată odată cu trezirea la realitate când trebuie să plecam la muncă sau la scoală.. şi asta doar pentru ca Noi lăsăm ego-ul să mai câstige o bătălie, să se avânte cu lăcomie în a vrea Şi mai mult.
Poate ca sunt eu un idealist sau un visător, dar eu cred că atunci când ai pus suflet în absolut fiecare firicel de nisip, te uiţi cu drag înapoi chiar şi dacă vezi doar ruinele lăsate în urma de câteva valuri răzleţe. Eu mă mai uit şi înapoi, dar asta nu înseamnă că schimb directia de mers:)