De când nu am mai scris, am și îmbătrânit cu un an;))["Zodia 111", zicea mâncând..]
Azi mi-am dat seama că este nevoie de un singur declic, să se poată schimba situația la 180 de grade.
Ne plimbăm prin soarele timid de pe bulevard, facem pact să mâncăm sănătos și după câteva ore ne luăm deja ”la revedere” de la prima înghețată, râdem frumos, râdem pentru noi, râdem ghiduș și spunem "ghighidi" din senin. Întotdeauna un film va fi mai bun cu capul pe pieptul tău. O perioadă. Atât. Apoi vine Declicul.
Ne uităm urât, ne întoarcem spatele și plecăm. Nu mă uit înapoi. Tu? Tot ce credeam că am construit frumos a cazut într-o clipă. Și iar își scot orgoliile armele și se luptă pentru noi, în timp ce noi, da, noi....pierdem timpul fără rost. Iar construim, iar plecăm. Mă întreb, tencuiala e problema? Sau baza nu este foarte stabilă și se zguduie totul?
Mi-aș dori să nu ne oprim din construit. Sau, să ne oprim doar ca să modelăm, să transformăm frumosul în cel mai frumos. Nu-mi plac valurile care dărâmă castelele de nisip...pentru ca pun suflet în fiecare particulă pe care o adun.
