Invat

Sunt ok.
Am ajuns intr-un punct in care invat sa ma astept la orice, sa nu iau nimic de-a gata si sa iubesc orice moment.
Invat ca desi poti pune tot sufletul in munca, exista mereu oameni care isi vor vedea interesul lor si atat.
Invat sa pretuiesc tot ce am si tot ce am avut.
Invat ca dorul de casa doare, dar daca il accepti drept parte din tine cu timpul lucrurile se aseaza.
Inca invat sa accept oamenii asa cum sunt, nu cum imi creez eu proiectii ale lor in minte.
Invat zi de zi ca familia este cel mai de pret cadou de la viata.
Invat sa cresc, sa ma descurc, sa gatesc ardei umpluti si zacusca.
A spune ca am invatat ceva presupune un final. Eu nu cred ca ne putem opri vreodata din invatat inainte de moarte.
Invat sa ma accept pe mine, cu defecte, calitati, aspiratii, visuri si ambitii.
Invat sa iubesc in fiecare zi. Si nu ma mai satur.

Time

Time… it’s such a complicated notion…

For me, time is our way of not going insane every day.

Thinking about time, and knowing that my mom is not really very good with computers (but she’s getting there) I have decided to print some photos for her and make an album.

I now have all the photos in front of me and a scary feeling would not go away. We are so tiny in this huge universe that yet we do not know anything about… three generations in front of me…grandparents, parents, cousins, children…

When did all this time has passed?

The other day I was talking with one of my aunties after 16 years. That’s when we last spoke.

16 years! Depending on what you compare it with, it can be either a lifetime, either a blink of an eye.

We are now able to capture the moment in photographs and send it to the other side of the planet. We can send a moment that took place 20 years ago in less than a second to another place of the planet.

Why? How?

Retrospectiva

A trecut mai mult de un an de cand am inceput un nou capitol din viata mea. Londra mi-a adus nenumarate bucurii, oameni frumosi si amintiri minunate.
Am crescut.
Invat. Invat sa ma bucur de tot ce ma inconjoara. Invat sa devin un om mai bun. Invat ca fericirea depinde doar de mine. Oamenii din jurul meu sunt cadouri de la viata pentru a-mi infrumuseta drumul.
Nu sunt inca un om mare, dar cand ma gandesc ca port aceeasi cercei de cand aveam 5 ani parca devin mai constienta de trecerea timpului.
Vreau sa cred ca devin un om bun.
Iubesc. Iubesc. Iubesc.

Imi place…

 

Sa dorm la margine

Sa ma tii in brate si sa stau cu capul pe pieptul tau cand ne uitam la filme

cand ni se intalnesc privirile si ne spunem 1000 de cuvinte

cand marea de oameni de la metroul de la victoriei aproape ca alearga, tu te opresti si ma pupi in mijlocul ei.

Cand ma ridici, si ma faci sa ma simt micuta

Sa ma pupi cand nu ma astept

Sa iti recunosc vocea cand suntem in incaperi diferite

Sa stau in ploaie si apoi sa fug repede in casa

Mirosul de cafea

Sa imi cumpar flori proaspete in camera

Schimbare

Ploua. Ploua pentru ca soarele meu a plecat. Vantul care bate imi face dorul si mai amar. Am intalnit oameni noi, m-am imprietenit cu diferite persoane si locuiesc cu oameni frumosi. Dar locul meu nu este aici. Da, aici cand ploua nu iti murdaresti incaltamintea de noroi. Da, strazile sunt curate si parcurile imense gazduiesc numerosi copaci. Aici e mai multa natura si e totul curat. Dar locul meu e langa tine. Acolo este intotdeauna cald si bine, pentru ca nu am nevoie decat de o imbratisare si e totul asa cum trebuie sa fie. Pieptul tau e locul  unde imi doresc sa imi pun capul si sa adorm. Langa tine vreau sa ma trezesc. In fiecare dimineata.

Abia astept sa te revad, sa imi zambesti si sa ma tii de mana.

Intre sfarsit si un nou inceput.

In mai putin de 2 saptamani voi incepe o viata noua, in Londra. Sunt o multime de sentimente care imi vin navala, de la frica, la entuziasm si nerabdare, la bucurie si curiozitate. Este un nou inceput. Unul foarte frumos chiar. Alaturi de el si de prieteni dragi.

Aici...mi-am dat demisia. A fost un sentiment foarte ciudat. Imi creasem un meniu drag si frumos in care sa lucrez si e trist acum ca il las in urma. Mai am doar o saptamana alaturi de colegi. Dar imi voi face altii noi. Poate si mai dragi si mai frumosi.

Mai am doar 2 saptamani alaturi de mama. Nu mi-e atat de frica de nou, de o tara straina cu oameni necunoscuti si ploaie continua. Mi-e frica de dorul continuu pe care o sa-l simt....acel...dor de casa.
Nici nu am plecat si deja mi-e dor :)

Dar stiu ca va fi bine. Vom iesi din aeroport, il voi strange de mana si stiu ca alaturi de el totul va fi bine.
De ce? Pentru ca va fi soarele meu dintre norii ploiosi ai Londrei...

Carpe Diem

A inceput facultatea.
M-a fascinat prin materii, profesori, idei, concepte, noutati si emotii. Primul an de facultate, de acomodare, a fost superb. Imi amintesc cum mergeam cu cel mai mare drag catre amfiteatru, cum ajungeam mai devreme doar ca sa stau 20 de minute inainte de inceperea cursurilor pe treptele Cercului Militar.  Mi-au placut bancutele de la fantani unde se adunau pretutindeni porumbei. Daca stai doua ore la fantani, poti sa scrii o carte. Atat de multe persoane intalnesti, atat de multe diferente observi si atat de multe intamplari au loc. Tot in primul an de facultate am avut cele mai mari emotii in sesiune. Am avut si in urmatorii ani, dar in prima sesiune emotiile erau acompaniate de necunoscut. Norocul meu ca sunt o curioasa inraita si nu m-am speriat foarte tare.. Anul doi a trecut mai repede decat ma asteptam....la fel ca anul 1, dar cu mai multe griji. Ultimul an mi-a demonstrat din nou cum poate un om sub presiune sa indeplineasca o multitudine de lucruri.
Cum pot sa ma concentrez la birou si sa imi scriu la licenta, de exemplu.

Maine este absolvirea.

Nu ma simt pregatita sa ma afirm drept un om cu facultatea terminata. Nu pentru ca nu am invatat sau nu m-am maturizat, doar ca nu sunt pregatita sa spun ca am incheiat si acest capitol din viata mea.
Totodata, abia astept sa vad maine multimea imbracata in albastru, cu diplome in mana aruncand toca cu privirea catre un viitor frumos si plin de zambete.


Sunt inca un copil caruia ii place sa priveasca soarele de pe treptele Cercului Militar.

PS: La multi ani copiilor din noi!