Luăm cele două axe, și deasupra celei orizontale începem să desenăm o linie curbă continuă.
Da! Exact așa sunt majoritatea lucrurilor care mă înconjoară, care mă influențează, și de cele mai multe ori, așa sunt și eu. Acum depinde câte bucle are desenul meu.
Azi nu, sau poate da :)
Nu e neapărat vorba de lipsa orientării, ci doar realitatea lucrurilor. Nu poate merge totul lin, orizontal, pentru că e mult prea plictisitor. Nu sunt adepta rutinei deși sunt destul de conservatoare uneori în unele privinte.
Ce ar mai fi daca după o singură cafea cu lapte nu aș vorbi 15 minute în continuu, plină de energie cu un zambet tâmp pe față cu o pauză de 2 minute până să o iau iar de la capăt?
Dacă nu m-aș da singură cu capul de tocul ușii să învăț din greșeli, n-aș mai evolua.
Este o întreagă aventură să ai o zi plină de sentimente cât mai diverse. Așa sunt și acele discuții. Începem zâmbind sau supărați și pe parcurs, de cele mai multe ori, ne schimbăm starea de spirit la 180 de grade. Jonglăm cu sarcasmul și vorbele dulci de parcă am avea voie să amestecăm sarea și zahărul, sau să dăm foc unui fitil fără să ne așteptăm că va exploda. Și totuși, conștienți, o facem, iar și iar. Și ne mirăm de noi înșine de cât de maleabili putem fi.
Recunosc, uneori mi-aș dori să fie o linie continuă în sus dacă se poate. Nu se poate. La 20 de ani nu. Acum am voie să-mi desenez linia și în zig-zag dacă așa simt, pentru că vreau și pentru că pot.
Niciodată nu mi-a placut matematica :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu