"Să fie oare un semn?" m-am gândit azi când a aterizat avionașul în mâinile mele.
În ce poziție mă aflu acum? a fost prima întrebare care mi-a străbătut materia cenușie.
În funcție din ce unghi privesc problema, sunt în diferite ipostaze. Eu mă consider micuță dar cu multe speranțe și planuri care sper că vor prinde contur în curând, sau cel puțin o să-mi dau silința să fie așa . Sunt exemple de persoane la 20 de ani care au deja niște ani de experiență în a face ceea ce și-au dorit sau persoane care nu au planificat pe termen lung nimic mai mult decât seara de Revelion. Totuși, dacă trăiește sau nu capra vecinului rămâne problema lui. Trebuie să ne analizăm foarte bine pașii pe care vrem să îi urmăm, și bineînteles ținta la care vrem să ajungem. Incă privesc avionașul pe birou. Totul va fi bine.
Promit să pornesc la drum cu un zâmbet larg pe față, multă răbdare, entuziasm, perseverență și muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu